close

Scapă de durerile de spate acum cu hidrokinetoterapie la OCH

2018-09-19

Cel mai modern bazin pentru hidrokinetoterapie te așteaptă la Ovidius Clinical Hospital.

Trăim vremuri foarte agitate, pline de stres, iar factorii nocivi care ne pot afecta sănătatea ne înconjoară de peste tot. Nu avem timp de noi, iar lucrul acesta se traduce prin fel de fel de probleme de sănătate. Tot mai multe persoane suferă de dureri de spate pentru că nu reușim să ne facem timp pentru noi, să ne smulgem de la biroul unde stăm țintuiți cu orele și să facem mișcare. Nu mai contează vârsta, de la copii la bătrâni, durerile de spate pot apărea oricând.

În termeni medicali, durerile de spate sunt numite dorsalgie posturală. „Dorsalgia” este un termen derivat din două cuvinte "dorsal" ce înseamnă spate sau coloana vertebrală, iar "algia" înseamnă durere. Vorbim astfel despre o tulburare caracterizată prin durere ușoară până la moderată sau intensă de mușchi sau articulații pe care majoritatea dintre noi o vor experimenta într-o anumită etapă în timpul vieții noastre. Această durere poate fi constantă sau intermitentă, localizată sau difuză. Formele și diferitele dimensiuni ale vertebrelor ajută la distribuirea uniformă a greutății corpului, iar prin grupul complex de mușchi posturali care este atașat la coloana vertebrală, ne menținem curburile coloanei vertebrale și, astfel, poziția corectă.


De ce apar durerile de spate?

Ca să înțelegem mai bine, am vorbit cu medicul specialist Dr. Tulea Tatiana, medic primar recuperare și reabilitare medicală de la Ovidius Clinical Hospital:


„Majoritatea durerilor de spate sunt de cauză musculo-ligamentară și tind să fie localizate la nivelul mușchilor paraspinali din zona toracică. Ele apar din cauza stilului de viață sedentar, fumatului, obezității, muncii fizice excesive, anxietății și nu în ultimul rând din cauza utilizării telefoanelor, tabletelor pentru durate prelungite. Aceste comportamente duc la poziții vicioase ale corpului și pot provoca dureri multiple: la nivelul gâtului, omoplaților, umărului, degetului mare etc. Poziția fixă prelungită a coloanei în postură defectuoasă poate duce, de asemenea, la disfuncții respiratorii. Dezechilibrul limitează tendoanele, mușchii, și face dificilă mișcarea normală.”


Poziția corectă a spatelui este esențială pentru menținerea echilibrului corpului, iar dacă ești una dintre persoanele care vrea să evite durerile de spate, iată 6 lucruri pe care trebuie să le știi, conform specialiștilor Ovidius Clinical Hospital din Constanța:

  • poziția incorectă are multe efecte negative asupra coloanei vertebrale și ulterior a confortului tău personal;
  • mișcarea este cheia reducerii intensității durerii;
  • 30 de minute pe zi, exerciții ușoare precum mersul pe jos, înotul;
  • dacă stai jos pentru perioade lungi, ridică-te la fiecare 50 de minute;
  • dacă lucrezi zilnic într-un birou, poziția scaunului este esențială pentru a evita durerile de spate;
  • Încercă să nu aștepți până când durerea sau disconfortul din zona spatelui devin accentuate.   


Recomandarea medicului dacă ai dureri de spate

Hidrokinetoterapia este ideală pentru un program de tratament adecvat nevoilor fiecărui pacient, indiferent de anotimp. Prin combinarea tehnicilor de tratament bazate pe exercițiile special concepute, supravegheate de kinetoterapeutul cu pregătire specifică în domeniu, vei primi ajutor pentru redobândirea sau îmbunătățirea echilibrului corpului. O serie de exerciții terapeutice blânde, efectuate într-un bazin încălzit, așa cum este cel de la OCH, permit un confort sporit și o gamă mai mare de mișcări ce conduce la reducerea durerii și scade tensiunea acumulată în mușchi și articulații.

Trebuie să mai știi că hidrokinetoterapia cuprinde un set larg de abordări și tehnici, exerciții acvatice, terapie fizică bazată pe mișcare în apă. În cazul unor dureri persistente, pe lângă hidrokinetoterapie, se pot adăuga o gamă largă de proceduri de recuperare specifice: electoterapie, masaj, gimnastică medicală la sală, toate disponibile la spitalul din Constanța.

Ovidius Clinical Hospital oferă pacienților tratamente și programe specializate, ultramoderne, de reabilitare medicală, în cadrul bazei de tratament și recuperare, dotată la cele mai înalte standarde de performanță tehnologică. Personalul medical specializat coordonează activitățile de recuperare medicală în cadrul bazinului de hidrokinetoterapie, în sala de kinetoterapie (dotată cu aparatură de ultimă generație) și de fizioterapie, unde se poate efectua toată gama de proceduri specifice.