close

Osteoporoza nu este doar despre oase fragile, ci și despre vieți grav afectate

2022-10-20

Osteoporoza este o boală care face ca oasele să fie slabe și fragile, iar acest lucru crește foarte mult riscul de rupere a unui os, chiar și după o căzătură sau o lovitură minoră. Boala nu are simptome evidente, de aceea mulți oameni nu știu că au osteoporoză până când nu suferă o fractură. Fracturile pot schimba viața, provocând durere, invaliditate și pierderea independenței.

De aceea este important să preveniți osteoporoza, de aceea, în fiecare an, pe 20 octombrie, se marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Osteoporozei.

Ca în fiecare an, se alege o temă de discuție, informare și educație, iar cea din 2022 este: „Faceți un Pas pentru Sănătatea Oaselor(Step Up For Bone Health).

Așadar, „Faceți un Pas pentru Sănătatea Oaselor”, verificați-vă periodic densitatea osoasă și starea de sănătate a sistemului osos, mai ales dacă aveți peste 50 de ani! În plus, optați pentru un stil de viață sănătos, bazat pe hrană echilibrată și mișcare zilnică, care susține și consolidează o stare generală bună de sănătate, de care vor beneficia și oasele dumneavoastră.


Nu uitați, la orice vârstă, există 5 pași pentru o sănătate mai bună a oaselor, care reduc riscul de osteoporoză și oase rupte.

1. Consumați alimente sănătoase pentru oase:

• calciu (brânză, iaurt, lapte, băuturi din soia);
• proteine (carne, nuci, pește, năut);
• vitamine și minerale (fructe, legume, suplimente alimentare și suficient soare, pentru vitamina D).
De reținut: 1 iaurt = 1/5 din nevoia zilnică de calciu.

2. Faceți exerciții cu greutăți și de rezistență pentru oase și mușchi puternici (30 de minute, măcar de 3-4 ori / săptămână). Nu ignorați nici exercițiile pentru echilibru.

De reținut: greutăți pot să fie sticle de jumătate de litru umplute cu apă (sau mai mult), exercițiile de echilibru se pot face cu ajutorul unui scaun acasă, important e să vă mențineți tonusul muscular și sănătatea oaselor, care de regulă vin la pachet cu un aspect esențial:

3. Păstrarea unei greutăți corporale sănătoase!

De reținut: indicele de masă corporală (sau BMI) este normal între 19,1 – 24,9.

4. Nu fumați și evitați consumul excesiv de alcool!

De reținut: fumătorii au un risc dublu de apariție a osteoporozei, iar mai mult de două unități de alcool (40 grame alcool pur) pe zi cresc riscul fracturilor, iar mai mult de 4 unități îl dublează, din cauza efectului toxic pe care băuturile îl au asupra organismului.

5. Fiți atenți la orice factor de risc personal:

• scăderea în înălțime cu 4 cm sau mai mult;
• aveți în familie antecedente parentale de fractură de șold;
• luați medicamente care cresc riscul de osteoporoză (de exemplu corticosteroizi sau tratament pentru cancer);
• aveți o boală care implică scădere de masă osoasă (de exemplu artrită reumatoidă, ori diabet);
• sunteți la menopauză. 

La Ovidius Clinical Hospital credem în dreptul pacientului la sănătate, siguranță și respect și contribuim la îndeplinirea acestui crez prin profesionalism dublat de aparatură de top. Treceți-ne pragul și vă vom ajuta să primiți cele mai bune servicii medicale integrate, personalizate după nevoile fiecăruia.