close

Specialități

Computer tomograf

Un nou echipament de imagistică medicală și-a făcut loc la OCH, un Computer Tomograf Siemens Somatom Scope Power.


Achiziția de mare performanță acoperă toată gama de investigații CT necesare unui spital multidisciplinar. Echipamentul poate fi folosit atât pentru bolnavii acuți, cât și pentru cei cronici, completând perfect dotările departamentului de Imagistică Medicală al unității.


„Aparatul reprezintă cea mai nouă tehnologie Siemens pentru diagnosticarea imagistică a unei game largi de afecțiuni oncologice, pulmonare, osoase, cardiovasculare, neurologice, dar și de traumatisme. Imaginile furnizate sunt de o calitate excepțională, chiar și la pacienții supraponderali. În plus dozele de iradiere sunt reduse cu aproape 40% în cazul acestei tehnologii noi”, a spus Ș.L. Univ. Dr. Carmen Ciufu, medic primar radiologie și imagistică medicală la Ovidius Clinical Hospital.


Noul CT utilizează soft-uri care elimină artefactele metalice. Imaginile sunt reconstruite rapid și în detaliu 3D.


Încă de la deschiderea sa din martie 2014, Ovidius Clinical Hospital, cel mai mare spital privat din Dobrogea, și-a propus o misiune deosebită: excelență în îngrijirea pacienților săi. De la dotări, la personal, până la metode de abordare, toți cei care îi trec pragul pot fi siguri că au parte de servicii medicale la standarde europene.


Pentru programări și informații, puteți suna la numerele de telefon 0241.480.400 sau 0241.766.624.