close

Vitamina D – o nouă abordare științifică? Prof. Univ. Dr. Elvira Craiu

2020-01-20

„Viața este o succesiune de momente. A le trăi pe fiecare înseamnă a reuși!” – Corita Kent

Vitamina D reprezintă o grupă de vitamine liposolubile, în plină cercetare științifică; are două forme principale: vitamina D2 (ergocalciferol) și vitamina D3 (colecalciferol).

Chimistul german Adolf Windaus descoperă în 1920 structura chimică a formelor vitaminei D, primind pentru descoperirea sa, premiul Nobel pentru chimie (1928).

Vitamina D este direct implicată în metabolismul osului; organele țintă asupra cărora acționează derivații săi activi sunt diverși: intestinul, osul, rinichiul, paratiroida și mușchiul. Totuși, importanța principală a vitaminei D în homeostazia calciului și a fosforului este asigurată de hormonul paratiroidian.

Sinteza vitaminei D prin expunerea la razele ultraviolete depinde de anotimp, latitudine, momentul zilei, prezența norilor, a poluării, a culorii naturale a pielii (rasa albă sau neagra) și a factorilor de protecție solară aplicați tegumentar, etc.

Populația la risc în caz de deficiență a vitaminei D este diversă: copiii și adolescenții, copiii alimentați exclusiv la sân până după vârsta de 3 ani, vârstnicii, bolnavii diabetici, cei cu patologie tiroidiană, cancer, boli autoimune etc.

În prezent, concentrația sanguină a vitaminei D (25-OH D concentration) se clasifică astfel:

  • concentrație suficientă peste 30 ng/mL;
  • concentrație insuficientă 21-29 ng/mL;
  • concentrație deficitară sub 20 ng/mL.(1)

Sursele naturale de vitamina D sunt multiple, dar cu impact diferit individual și anume:

  • soarele și regiunea geografică de domiciliu: regiunile nordice ale globului nu beneficiază de expunerea suficientă la soare;
  • efectul benefic îl aduce vara și expunerea la soare, predominant în jurul orelor 10–13;
  • norii, poluarea, îmbrăcămintea, loțiunile solare, culoarea pielii sunt factori pro- și contra absorbției naturale de vitamină D;
  • dieta nu este principala sursă de vitamina D, deși, în cantități mai mici sau mai mari, există în alimentația naturală (ex. pește, carne, legume, gălbenuș de ou, produse lactate etc).

Cele mai frecvente boli, însă, în care hipovitaminoza D apare sunt multiple și variate: rahitismul, osteoporoza,hipoparatiroidia cronică, hipertiroidia, insuficiența renală cronică, post-tratament prelungit anti-epileptic (ex.fenobarbital, fenitoin) etc.; mai nou, ateroscleroza, cancerul (mai ales cancerul de colon, de sân, cancerul pancreatic, de prostată etc.), diabetul, depresia, boli autoimmune (ex.tiroidita Hashimoto, boala celiacă, colita ulcerativă, poliartrita reumatoidă, astmul bronșic, boala Adisson, psoriazisul etc), sindromul oboselii cornice, etc. sunt în curs de cercetare asiduă în toată lumea științifică.

Cercetările clasice au demonstrat multe particularități ale deficienței vitaminei D:

  • apare la orice vârstă, dar mai frecvent este diagnosticată la copii după apariția rahitismului și este ignorată la vârsta adultă;
  • nu apare în exclusivitate în anumite zone geografice, mai mult sau mai puțin însorite sau/și la populația albă sau neagră etc.;
  • remarcăm în plus, stilul de viață modern care nu favorizează expunerea la soare (stress, sedentarism, mers cu mașina ore în șir etc), dar și poluarea excesivă, mai ales din marile orașe și anumite impuneri religioase (acoperirea feței și a restului corpului), malnutriția;
  • ignorăm factorii predispozanți și anume: obezitatea, apneea în somn, bolile renale și hepatice cronice, bolile autoimune, boli infecțioase repetitive (mai ales infecția cu Clostridium difficile, tot mai frecventă), anumite medicamente.

Primele studii clinice care au evidențiat riscul pentru boli cardiovasculare (hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, arteriopatii etc) la bolnavii cu hipovitaminoză D au fost: studiul Framingham (2008, SUA, peste 1700 bolnavi urmăriți 5,4 ani), studiul Harvard (2008, SUA (peste 18 000 bolnavi urmăriți în medie 10 ani); și au urmat nenumărate studii care au demonstrat legătura dintre hipovitaminoza D și principalele boli cardiovasculare și mai ales, declanșarea lor.

Mai recent, cercetarea clinică a condus la observația că cca 20% dintre reacțiile adverse ale tratamentului cu statine sunt legate de oboseală și dureri musculare, dar și de concentrația scăzută sanghină de vitamină D. La acești bolnavi, refacerea nivelului normal seric de vitamină D, prin suplimentare orală, a permis ca 91 % dintre pacienți să reia tratamentul cronic cu statine cu success (3)

Un alt fapt clinic și ulterior multe studii și metaanalize au evidențiat că unele statinele, în tratament cronic, induc mialgii, mai ales la bolnavii cu hipovitaminoză D. Este cunoscut faptul că statinele sunt metabolizate prin inhibiția citocromului P450, CYP3A4,dar prin inhibiția competitivă la nivelul CYP3A4, statinele pot să crească concentrația de vitamină D; suplimentarea orală a vitaminei D, mai ales la valori sub 20 ng/mL va conduce la posibilitatea administrării statinei respective cu success, respectiv cu ameliorarea toleranței la statine.

La congresul European de Endocrinologie din mai 2017 de la Lisabona, Portugalia s-a evidențiat o altă valență a suplementării vitaminei D, în caz de sterilitate primară, prin sindromul ovarului polichistic (4).

Desigur, subiectul deschide un areal vast de cercetare clinică și studii de specialitate pentru a înțelege căile complexe prin care vitamina D și statinele pot să se influențeze reciproc, până la ce nivel și în ce context.

Această abordare nu contraindică tratamentul cu statine, ci susține asocierea tratamentului cu statine cu tratamentul pentru hipovitaminoza D la bolnavi selectați.


Bibliografie selectivă:

  1. Vitamina D, Delia Simion, Revista Românå de Pediatrie – 2008 vol. LVII, nr. 2
  2. Statin-Induced Myotoxicity: Is Vitamin D Deficiency: the cause for this pain in the Muscle? Amber Gossett, Pharm.D., 2016
  3. Impact of vitamin D status on statin-induced myopathy: K.D. Riche et al.Journal of Clinical & Translational Endocrinology 6 (2016) 56–59
  4. Statin-associated muscle symptoms: impact on statin therapy—European Atherosclerosis Society Consensus Panel Statement on Assessment, Aetiology and Management , Erik S. Stroes Eur Heart J (2015) 36 (17): 1012-1022